La inițiativa cadrelor didactice din Sikinos, la Sfânta Mănăstire Izvorul Tămăduirii (Chrisopigi) a fost cinstită sărbătoarea Patronilor Învățămîntului și Scrisului, a celor Trei Ierarhi, de către întreaga Comunitate Educațională a insulei.
În dimineața zilei de joi, 30 ianuarie, în biserica Mănăstirii a fost săvârșită o Sfântă Liturghie, de către protopopul de Sikinos, părintele Spiridon Vourlakou, în prezența cadrelor didactice și elevilor de la grădiniță, școala primară, gimnaziu și liceu, care au cântat la strană la utrenie și liturghie împreună cu Maica Stareță Doroteea.
În timpul Sfintei Liturghii s-au citit în limbaj simplu Apostolul și pericopa evanghelică a zilei și Pr. Spiridon a vorbit foarte instructiv.

După Sfânta Liturghie, copiii au luat micul dejun la trapeza Mănăstirii, iar maica Dorothea a oferit desert copiilor și cadrelor didactice.
Apoi a avut loc o lectie inedita dedicata celor Trei Ierarhi, cu metoda de predare reciproca, in cadrul careia elevii gradinitei si scolii elementare au pus intrebari la care au raspuns elevii gimnaziului si liceului, sub responsabilitatea doamnei învățătoare de la școlii primară, d-na Georgia Arsenikou, și doamnei profesoare de filologie Anastasia Lagou, care anul acesta predă și religia elevilor din Sikinos.
În cadrul lecției a intervenit și maica Dorothea, care, citând exemple istorice, a subliniat că în Ortodoxie au existat și există în toate timpurile episcopi care urmează exemplul celor Trei Ierarhi, așa cum ar trebui să facă fiecare credincios după puterile sale.