Maica stareță Dorothea, responsabilă de Sfânta Mănăstire Chrysopigi Sikinos, la invitația doamnei directoare Paraskevi Melisi, a vizitat Complexul Școlar din Sikinos și le-a vorbit elevilor despre arta picturii bisericești și i-a instruit cum să înțeleagă și să coloreze icoana Sfinților Îngeri, la care s-a referit în cuvinte simple. Le-a oferit simbolic, în loc de pom de Crăciun, o ramură de cactus dintre cei ce cresc pe insulă, împodobită cu podoabe naturale
în loc de globuri artificiale.

În această activitate, în care au colaborat armonios copii ai grădiniței, gimnaziului și liceului, a fost importantă contribuția pictoriței bisericești Florentina Mardare, care a transmis fotografii cu icoanele sale special pentru copii, ale Directorei Școlii, doamnei Parasevi Melisi, ale Prof. de Filologie, doamna Anastasia Lagou, care se ocupă și de lucrarea Catehismului, și a învățătoarei Georgia Arsenikou.

Ieri, de sărbătoarea Sfântului Spiridon, elevii din Sikinos au asistat la Sfânta Liturghie, care a fost săvârșită în biserica Mănăstirii de către protopopul insulei, părintele Spiridon Vourlakos, căruia i-au urat la mulți ani de onomastica sa.

După Sfânta Liturghie, ale cărei imnuri au fost cântate de către elevi, în trapeza Mănăstirii s-a servit o mică gustare, în cadrul căreia s-au făcut schimb de daruri și s-au cântat colindele tradiționale de pe insulă, acompaniate la un instrument tradițional de către domnul Dimitrios Divolis.

https://www.imsyrou.gr/index.php/extensions/eidiseis-2019/6717-i-ypefthyni-tis-ieras-monis-xrysopigis-sikinou-me-tous-mathites-tou-nisiou