Ionuț era un băiat simplu și bun. Nu a studiat și nici nu plecase vreodata departe de satul său, ca și majoritatea consătenii săi dealtfel. Îi plăcea să lucreze în grădină și era fericit să-și poată întreține familia cu munca sa. L-au ajutat puțin și părinții lui, mai ales acum că soția lui era însărcinată cu al doilea copil.

     Când i s-a propus să devină consilier la Primărie, a ezitat puțin. Se bucura de libertatea lui. Îi plăcea să iasă desculț pe câmp dimineața foarte devreme, să ude plantele, să planteze altele, să strângă fructele și să meargă la piață să le vândă. De multe ori se întorcea acasă cu un mic profit, din care aducea mereu un baton de ciocolată pentru fiica lui cea mică și ceva pentru soție.

    De ce să vrea un loc de muncă în Primărie? Să fugă toată ziua la treburi și să nu mai reușească să ajungă și acolo? Până la urmă, însă, a acceptat oferta, pentru că i s-a spus că nu va trebui să meargă în fiecare zi. Deci, cu puțină muncă în plus, ar face niște bani în plus. Satul era oricum foarte liniștit. Ori cu Ionuț al nostru in Primărie ori fara el, totul ar curge la fel.

     Dar a fost foarte frig în iarna aceea. Nici măcar bătrânii satului nu și-au amintit să fi fost vreodată atât de frig. Frigul amar de la picioarele goale ale sătenilor ajungea până la oase, și nimeni nu se putea încălzi decât după mult timp lângă sobă. Cu toate acestea, Ionuț nu putea să stea prea mult înăuntru, din moment ce trebuia să taie lemne și să le aducă acasă pentru a-și încălzi familia, dar și să meargă pe câmp, unde avea mult de muncit pentru a avea o recoltă bună anul viitor. Singurul lucru care îl ușura puțin era să aducă gunoi de grajd de la animale și să-l pună pe câmp, pentru că gunoiul de grajd era puțin cald, iar bietele lui picioare aveau atât de multă nevoie de puțină căldură.  Câteodată a mai fost chemat la Primărie, dar încă nu apucase să meargă niciodată – era mult prea ocupat cu ale lui. A venit însă ziua în care i-au dat mesaj că era mare nevoie să se adune toți consilierii, ca să hotărască pentru ceva important.

     Nu îi cunoștea pe toți cei adunați în sala mare a Primăriei. Știa că unii dintre ei erau oameni buni. Dar în alții nu avea deloc încredere. Au intrat repede în subiect. Primarul a vorbit primul. El a spus că, după cum toată lumea a simțit amarnic, a fost foarte frig în acel an și au murit oameni în satele vecine. Dar și în satul lor existau familii care riscau în mod deosebit să se îmbolnăvească grav și să moară de frig, cum ar fi familia lui Ionuț.

     Când și-a auzit Ionuț numele, i s-a făcut atât de rușine încât nu a găsit cuvinte pentru a întreba cum ar putea fi familia lui în pericol, deoarece el personal îi poate asigura căci casa lui este caldă și numai el lipsea de dimineața până seara afară în frig. Primarul însă, fără să aştepte întrebări, le-a explicat tuturor că dacă lui Ionuț i-ar îngheţa picioarele, s-ar îmbolnăvi şi ar muri. Atunci soția lui, care este însărcinată, nu va putea să aibă grijă de micuțul lor și de părinții lui, care de acum sunt destul de bătrâni și neputincioși. Deci, dacă Ionuț al nostru suferă ceva din cauza frigului, toată familia va suferi mult.

     Bietul Ionuț si-a facut cruce si a soptit: „Ajuta-ne, Maica Domnului!”. Dar primarul nu a încheiat aici. El a spus că există o soluție. O soluție foarte simplă și ușoară nu numai pentru Ionuț, ci pentru toată lumea. Un domn cu studii superioare venise din oraș să le prezinte soluția pe care hotărâseră să o implementeze în oraș, întrucât câștigase încrederea majorității locuitorilor. „Astăzi trebuie să decidem ce vom face în satul nostru și am încredere, a adăugat primarul, că decizia voastră a tuturor va fi pozitivă”.

     Toată lumea clătină din cap cu prudență. L-au ascultat pe primar știind că era greu să i se opună. Pe de altă parte, orașul nu avea o reputație bună. Acolo, în Occident, se întâmplau multe lucruri rele. Oamenii trăiesc altfel. Folosesc lucruri moderne care adesea par demonice. Așa că era greu de crezut că și-ar ei dori o soluție care să vină de la oraș. Suspiciunea lor s-a dovedit rapid corectă.

     După un discurs nesfârșit despre relele pe care frigul le aduce sănătății omului – în timpul căreia toți voiau să-l oprească și să-i spună „Fă-ți cruce și nu-ți mai fie atât de frică” – Domnul din oraș a continuat prin a pune efectiv picioarele pe masă și a spus: "Ceea ce mă vedeți că port în picioare este soluția! Se numesc șosete, și sunt foarte ușor de făcut. Aveți animale, le puteți face din lână. Vă vor ține picioarele foarte calde iarna. Cu timpul, pentru primăvară, veți putea sa faceți si alți ciorapi mai subtiri, din in sau bumbac, iarasi din campurile voastre.

     Până atunci, vă propun să cumpărați șosete cu bani de la Primărie, de la o firmă pe care o cunosc, pentru ca fiecare sătean să aibă măcar o pereche chiar acum, când este atât de frig. V-am adus si cateva mostre, ciorapi pentru toti consilierii, ca sa incercati fiecare dintre voi, sa vedeti cat de calde sunt picioarele în ele. Sunt sigur că veți decide ce este mai bun pentru satul vostru!”

     Cum a terminat de vorbit domnul de la oraș, și-au revenit toți din șoc și au început comentariile.

     „Șosete??”, au exclamat ei. „Este împotriva învățăturii părinților noștri. Trebuie să călci pământul cu piciorul gol, să-l respecți. Trebuie să simți pământul, să știi când să-l ari, când să-l semeni, când să-l uzi. Trebuie să simți pământul pentru a înțelege când este fructul gata de cules. Chestia asta, șoseta, nu numai că arată lipsă de respect, dar este în sine enervant și deloc practic. Chiar și numai când o vezi iți provoacă un sentiment de respingere. Bănuiam noi că ar fi ceva demonic în chestia de la oraș...” au spus majoritatea si au plecat fara sa-si ia macar cu ei ciorapii pe care i-a adus Domnul de la oraș ca mostre pentru probă.

     Ionuț a venit acasă foarte supărat. Cu inima grea i-a povestit sotiei sale ce s-a intamplat si ca nici nu poate manca din acea amaraciune pe care o simte. „Măi Ionele, să fi luat măcar o pereche de încercare, ca să vedem cum sunt până la urmă șosetele astea”, a reacționat soția lui.

     A doua zi toată lumea din sat vorbea doar despre această problemă. Dar pentru că toată lumea era împotriva Primarului, care a propus o astfel de soluție contrară tradiției lor, Ionuț a plecat repede la muncă, înainte ca cineva să-și amintească că era și el consilier la Primărie.

     Însă o conversație pe care a auzit-o înainte de a pleca, a rămas adânc întipărită în mintea lui. Cineva spunea că acește șosete arată ca piedicile pe care sătenii le leagă de picioarele animalelor mari, ca să nu alerge repede și să fugă de sub control. Această interpretare spunea clar că Oamenii din Occident doreau să le restrângă libertatea. A fost suficient pentru Ionuț. Nu se va mai duce nici la Primărie, nici în sat. Doar în casa lui și pe câmpurile lui. Desculț așa cum era până atunci. La fel ca tatăl și bunicul și străbunicul lui. Au trecut atâtea ierni grele fără să sufere nimic. „Îți faci cruce și mergi mai departe”, a monologat el.

     A venit ziua sfântă, duminica, iar Ioan al nostru, ca orice credincios, a mers dis-de-dimineață la biserică pentru a participa la sfânta liturghie și a se împărtăși. Ca de obicei, pe tot parcursul slujbei s-a uitat în jos, încercând să se smerească, așa cum se smerește pământul, pe care toți îl calcă cu picioarele lor goale și nu îl întristează, ci dă roade în fiecare an. A văzut trecând prin fața ochilor lui, ca de obicei, picioarele sătenilor desculți, care de îndată ce au intrat în biserică s-au dus să se închine la icoane. La un moment dat, însă, a înghețat. Două picioare cu șosete trecură pe jos, prin fața ochilor lui. „Nu-mi voi ridica ochii ca să văd cine este”, îşi spuse el, „Pentru că Biserica ne învaţă să nu judecăm oamenii după înfăţişarea şi hainele lor.” De îndată însă ce si-a înfrânt resentimentul, au apărut alte picioare cu șosete pentru a-i distrage din nou atenția de la rugăciune.

     În sfârşit a venit vremea predicii. „Acum preotul ne va spune ceva liniștitor, care să-mi odihnească sufletul, și voi uita toate astea”, a gândit Ionuț cu nădejde. Dar și preotul a vorbit despre... șosete. Și a spus că sunt de la diavol, desigur. „Nu numai că nu este în tradiția Bisericii noastre, dar nici Biblia, nici Sfinții Părinți nu permit așa ceva. De fapt, undeva în Vechiul Testament există un punct din care, dacă îl citim cu atenție, înțelegem că este interzis să porți șosete”. Preotul știa asta, pentru că deja discutase cu alți preoți, căci în lume se discuta această poveste cu mult înainte de a ajunge în satul lor. Numai Ionuț al nostru nu își dăduse seama câtă reacție și cât război provocau aceste șosete în lume. „A purta șosete arată o lipsă de credință”, a continuat preotul. „Dacă porți șosete pentru a nu te îmbolnăvi, înseamnă că nu ai încredere în Dumnezeu că El va avea grijă de toate, mai ales dacă mergi la biserică. Cum au trăit strămoșii noștri fără șosete atâtea secole și nu au suferit nimic? Suferim de infidelitate și necredință, nu de frig. În plus, nu este atât de frig cum se spune. Deci nu avem nevoie de șosete. „Doar să te gândești să porți șosete sau chiar să ții acest lucru demonic în mână este nevrednic și trădător de Hristos”, a adăugat preotul.

     Ionuț a încremenit. „Trebuie să mă spovedesc”, gândi el. „Cred că țineam un ciorap în mână în timp ce Domnul de la oraș trecea prin fața noastră a tuturor din primărie să ne arate cum e”. În zbuciumul lui nu-și putea aminti prea bine dacă măcar o atinsese sau dacă nefericitul ciorap doar trecea prin fața lui. În orice caz, a simțit remușcări doar pentru că era prezent în Primărie în acea zi. Nu s-a împărtășit, iar după slujbă a așteptat preotul să se spovedească.

     — Te cunosc eu pe tine, Ioane! a spus preotul. Ai grijă, dacă porți șosete, nu te voi mai împărtăși niciodată! Mai ales dacă vii la biserică cu șosete! Îmi vreau biserica curată! Pentru că după șosete va fi mai un rău mai mare. Aceste șosete sunt premergatoare celor numiți numiți pantofi, și acolo este pieirea! Aceștia au un pecete și cip, și oricine îi va lua va fi trădător al lui Hristos și va fi în iad pentru totdeauna!"

     Ionuț și satul desculț nu există. Este doar rodul imaginației mele. Dar de când a început războiul cu măștile și vaccinurile, mă gândesc mult la Ionuț și la satul desculț. Iertați-mă!